De ce mă urăsc vecinii de bloc O isterie inutilă
Jan 192010

Eram sigur că sunt dependent de Internet, dar mi-am dat seama că nu-i chiar aşa. Azi am deschis calculatorul, după o pauză de mai bine de două zile şi două nopţi. Nu simt că aş fi pierdut nimic important în toată această perioadă. Da, aveam ceva mai multe e-mail-uri, dar nimic urgent. Şi, oricum, cine trimite un e-mail urgent şi nu revine şi cu un telefon?

Ce-i drept, s-a cam aglomerat Google Reader-ul. Citesc destul de multe bloguri care sunt adaptate zilnic, dar n-am ratat nicio ştire extraordinară. Acum, la câteva zile distanţă, mă simt detaşat. Am citit titlurile în diagonală şi m-am oprit asupra doar câtorva articole, care mi-au atras atenţia. De altfel, puteţi găsi lista AICI.

Să revin însă la soluţie. Cum scapi de dependenţa de Internet? Păi, o soluţie temporară ar fi să-ţi iei concediu şi să pleci undeva în sălbăticie, unde n-a ajuns cablu TV sau de Internet. Vei fi obligat să nu foloseşti Internetul. Nu-i cazul meu, eu sunt în concediu, dar reţinut la domiciliu.

Soluţia e simplă. Fă doi copii, ca mine, şi nu numai că nu vei mai avea timp să stai pe Internet, dar nu vei mai avea timp să faci nimic :) Ce zici de ea?

Google Buzz

2 Comentarii to “Cum se scapă de dependenţa de Internet”

  1. itterapia
    Twitter: whiteileana
    says:

    nu stiu ce sa zic, pare cam “indrazneata” solutia asta! :)

  2. Emilian Nedelcu
    Twitter: enedelcu
    says:

    Dar functioneaza, suta la suta! :)

Comentează

(required)

(required)

© 2009 MICROMOFT Suffusion WordPress theme by Sayontan Sinha